Lola și  omuleții de pe Moncandur - Short Story [RO]

Lola și omuleții de pe Moncandur - Short Story [RO]

Lola și omuleții de pe Moncandur

Lola se trezi cu noaptea-n cap și nici gând să mai adoarmă la loc. Așa că în loc să stea degeaba în vârful patului, se hotărî să pregătească o delicioasă tartă de zmeură. Doar că atunci când ajunse în grădină, dădu nas în nas cu o surpriză de mari dimensiuni.

O farfurie zburătoare din sticlă groasă, cu capac și multe beculețe strălucitoare, plutea peste tufele de zmeură. Din când în când, farfuria țiuia scurt și enervant.

- Ăsta trebuie să fie un OZN, murmură Lola și înaintă prevăzătoare. Degeaba însă! Când ajunse la doar câțiva metri în fața mașinăriei, un furtun țâșni nitam-nisam și o aspiră în interiorul navei.

Acolo fu întâmpinată de o mulțime gălăgioasă de omuleți colorați, cu urechi mari și cu niște smocuri de păr pe capetele lunguiețe. Unul dintre ei, mai înalt decât ceilalți, păși țanțoș spre girafa uimită.

- Salutare! Bine ai sosit pe nava Gogoașa Spațială! Noi venim de departe, tocmai de pe planeta Moncandur din Calea Lactee și ne numim, -da, ai ghicit!-, moncandureni. Eu sunt Marele Deștept, cercetător principal și comandant al navei. Tot ce se întâmplă pe această navă, se întâmplă doar cu știrea mea.

Apoi făcu o pauză și, întorcându-se spre un omuleț pitit în spatele lui, zise:

- Ți-l prezint pe Micul Deștept, aghiotantul meu.

Numitul făcu un pas în laterală și zâmbi timid.

- Am străbătut ani lumină până pe frumoasa voastră planetă, zise Micul Deștept. Lucrăm la un proiect foarte important care se numește Studiul ciudățeniilor de pe Pământ.

- Da, da, continuă Marele Deștept. Deunăzi, când te-am zărit pe monitoarele navei, un val de entuziasm ne-a izbit în căpățânile noastre prea inteligente. Iată ciudățenia perfectă!, ne-am spus în cor.

Lola îl asculta și se minuna în sinea sa cum de pricepea cuvintele Marelui Deștept și Micului Deștept, deși aceștia vorbeau într-o limbă necunoscută și nemaiauzită până atunci. Dacă ar fi știut că dulapul imens de la intrare era un calculator care traducea din orice limbă, nu s-ar mai fi minunat peste măsură. Dar nu știa.

Până când cei doi deștepți terminară de vorbit, girafei îi trecuse sperietura. În schimb era foarte, foarte supărată.

- Câtă neobrăzare! exclamă ea. M-ați luat pe sus din grădina mea și m-ați adus pe nava voastră, fără să mă întrebați dacă vreau sau nu. Arătați ca niște vinete cu ochi și vorbiți precum niște elefanți răciți, dar îmi spuneți mie că sunt ciudățenia perfectă, continuă girafa.

Un val de nemulțumire străbătu, de la un capăt la altul, mulțimea moncandurenilor. Era limpede că girafa nu le făcuse un compliment.

- Dar noi nu am vrut, adică, nu am dorit decât să…! încercă să îi explice Marele Deștept, însă asta o supără și mai tare pe girafă.

- Poftim, acum mă mai și întrerupi. Manierele voastre lasă mult de dorit. Sunteți niște…niște prost crescuți! se bâlbâi ea indignată.

Strigătele Lolei zguduiră pereții navei din temelii și aceștia începură să se crape, spre uimirea moncandurenilor. Luminițele pâlpâiau, alarma țiuia, aparatura pornea și se oprea singură. Ce mai! Pe navă lucrurile o luară pur și simplu, razna. Omuleții se priviră nedumeriți între ei.  Comportamentul musafirei îi miră nespus, ba chiar începură să se teamă pentru siguranța lor pe o navă care amenința să se dezintegreze cu totul.

Moncandurenii erau adevărați aventurieri ai spațiului, dar Lola reușise să îi sperie mai abitir decât toți inamicii pe care îi întâlniseră. Omuleții ar fi făcut orice, numai să dispară din calea ei.

Nici căpeteniile lor nu făceau prea bine față situației. Marele Deștept rămase cu gura căscată, iar Micul Deștept se juca cu degetele, așteptând să îi vină șefului său cât mai repede o idee salvatoare.

- Mocandureni, eu zic să trimitem ciudățenia, pardon girafa, înapoi la casa ei! zise Marele Deștept după o cugetare adâncă. Altfel, rămânem și fără navă și fără auz. Nava o mai reparăm noi cumva, dar știți ce urechi sensibile avem.

- Înțeleaptă idee, Măreția Ta, respiră ușurat Micul Deștept. Data viitoare, propun să studiem viața de pe Planeta Maimuțelor și sper că vor fi mai prietenoase decât girafele de pe Pământ, altfel ne lăsăm de cercetare.

Fără să mai stea pe gânduri, la semnalul discret al marelui și prea deșteptului Comandant, un omuleț o luă pe girafă de braț și o împinse ferm prin trapa care se deschise silențioasă. Apoi, Zang!,  omuleții închiseră trapa în urma ei și o șterseră degrabă pe Moncandur.

Mulțumită, Lola se întinse lângă tufele de zmeura din gradina și căzu într-un somn adânc și odihnitor. Tarta mai putea aștepta.

Illustration © Ana Glonin