Lola și misteriosul domn cu trenci - Short Story [RO]

Lola și misteriosul domn cu trenci

În Orașul Fără Egal era o dimineață obișnuită. O mândrețe de cer albastru și cete de vrăbii sporovăind nevăzute prin copaci umpleau sufletul de voie bună.

Girafa Lola se trezi, luă un mic dejun copios și porni în pas vioi spre laboratorul savantului Fonfănici, cu care lucra de câteva săptămâni la un proiect ultra-mega-super secret.

După o vreme, girafa auzi o respirație greoaie în spatele său și pași apăsați, de parcă cineva o urmărea. Se întoarse, însă nu văzu pe nimeni.

- Hei, este cineva acolo? întrebă Lola. Strânse mai aproape de ea geanta în care se aflau informații importante despre proiect și privi neliniștită în jur. În dreapta sa, un hipopotam la patru ace voia să plimbe un câine mare și încăpățânat, care nu avea niciun chef de plimbare și se smucea întruna din lesă. Nu, clar nu a fost hipopotamul! Sărmanul, avea și-așa destule probleme!

Să fi fost oare doamna aceea drăguță cu pălărie înflorată, care intrase puțin mai devreme în clădirea din față? Ori zebra ce pufăia liniștită din pipă pe o bancă? Toți își vedea liniștiți de ale lor, fără să pară interesați de girafă sau de geanta ei cu documente.

- Cred că m-am înșelat, își zise Lola și își continuă drumul, până când ajunse în dreptul librăriei sale preferate. Acolo se opri.

- Să intru acum sau mai bine mâine? ezită ea. Deodată, în geamul vitrinei surprinse silueta unui veverițoi, ascuns în spatele unor ochelari enormi și înfășurat într-un trenci gri, pătat din loc în loc. Păru că o privește pe ascuns și înfățișarea lui îi dădu girafei de gândit. Să fi fost oare trenciul de vină?  Sau poate ochelarii cât trei sferturi din față? se întrebă ea.

Lola se aplecă să-şi lege şireturile, se aplecă și individul, chipurile, să adune o hârtie de pe stradă. Făcu Lola doi paşi, făcu şi el doi paşi, iar când girafa își întoarse capul, străinul își feri iute privirea.

Dintr-o dată lucrurile deveniră la fel de clare precum vitrina proaspăt spălată a librăriei: tipul era SPION! Era de-ajuns să îi privești haina și ochelarii, ca să îți dai seama. Degeaba încercă el să o păcălească, Lola era prea deșteaptă să fie dusă de nas.

- Hai să vedem dacă poți ține pasul cu mine, mormăi girafa și coti pe lângă librărie. Misteriosul domn o urmă tăcut ca o umbră, iar pașii lor răsunară în tandem, amestecându-se din timp în timp cu pașii altor trecători. Lola își dădu seama că în doar câteva minute vor ajunge în dreptul laboratorului doctorului Fonfănici. Trebuia să facă ceva și cât mai repede, altfel locația și întregul proiect riscau să fie compromise.

Lola cunoștea orașul ca pe propriile buzunare, așa că trecu pe lângă niște case părăginite și intră pe o străduță cu o puzderie de cafenele, restaurante și magazine cochete. În fața lor, vânzători ambulanți își lăudau marfa pestriță, întinsă pe tarabe.

Girafa se amestecă printre ei, sperând să scape de necunoscut, dar ți-ai găsit!? Acesta se ținu ca scaiul de Lola, fără să o slăbească o clipă din ochi. Cu doar câțiva metri înainte de laborator, pitit în spatele unor ghirlande de iederă, se căscă un gang de care nu știa multă lume. Lola prinse un moment când urmăritorul său se uită în sus, după un avion de jucărie, și se strecură pe acolo. Când își dădu seama că girafa dispăruse, străinul se învârti pe loc dezorientat, dar până să-i vină o idee, se trezi luat de guler și ridicat în aer.

- Cauți ceva, stimabile? întrebă Lola, care apăruse din spatele frunzelor de iederă.

- Aaaa, nimic, se bălbâi Spionul surprins.

Secretul proiectului ultra-mega secret la care lucra împreună cu maestrul Fonfănici era în joc, așa că Lola insistă nerăbdătoare:

- Te avertizez că am primit lecții de auto-apărare de la maestrul FrângeOase însuși și, dacă nu îmi spui degrabă pentru cine lucrezi, o vei simți pe pielea ta!

- Poftim? Nu lucrez pentru nimeni! zise individul. Pune-mă jos, te rog, și îți voi explica tot. Violența nu este necesară.

Girafa răsuflă uşurată și îl așeză pe veverițoi cu grijă lângă un tufiș. Nu era o certăreață și nici nu luase vreodată lecții de autoapărare de la maestrul Frângeoase, pentru simplul motiv că acesta exista doar în imaginația ei.

- Așa-i, violența nu este niciodată necesară, încuviință ea. Îți voi da drumul, dar nu te pot lăsa să pleci pur și simplu. Doar ești spion!

- Ce spion!? Sunt un simplu veverițoi, poet profesionist și bucătar amator, zise acesta și arătă spre petele de pe trenci. Ricăfărăfrică mă numesc, iar intenţiile mele sunt mai mult decât onorabile.

- Onorabile, zici?

- Foarte.

- Și ce-o fi atât de onorabil să urmărești o necunoscută? Ori vrei cumva să îmi smulgi informații legate de proiectul ultra-mega-super-important la care lucrez? șopti girafa.

- Habar nu am cine ești și ce faci, pe cuvânt. Te-am urmărit doar ca să îți spun că ai ieșit din casă cu pijamaua pe tine și cu bigudiurile pe cap, zise RicaFărăFrică. Am vrut să nu par un ciudat, însă tare mă tem că nu am reușit, zâmbi el jenat.

- Ah, asta era? întrebă Lola și își pipăi deîndată cornițele. Într-adevăr, bigudiurile erau acolo unde le lăsase cu o noapte înainte. Se privi apoi în ochelarii veverițoiului și un strigă de uimire îi zbură de pe buze. Chiar își uitase pijamalele pe ea. Cum de îi scăpase chestia asta mai devreme, când privise în vitrina librăriei?

- Of, ce căscată sunt! bombăni ea nemulțumită, scotocind după ceva în geanta mare de pe umăr. Scoase o rochiță lungă, cu volane, și o îmbrăcă repede ca și cum ar fi fost cel mai firesc lucru din lume.

- Mulțumesc pentru ajutor, domnule RicăfărăFrică. Mai bine să aflu mai târziu, decât mult prea târziu, zise ea.  Se răsuci grațioasă pe călcâie și se îndreptă ca din pușcă spre laboratorul savantului Fonfănici, promițându-și ca pe viitor să se uite în oglindă înainte să iasă din casă.

Veverițoiul o privi cu admirație și, când girafa deveni un punct în zare, își zise:

- Strașnică girafa asta, domnule. Oare ar fi trebuit să îi spun și că a rămas încălțată cu papucii de casă? Nah, se descurcă ea.

Illustration © Ana Glonin