Lola și furnicile - Short Story [RO]

Lola și furnicile

Girafa Lola se simțea cam rău. Răcise și stătea în pat, înfofolită strașnic.

- Ce plictiseală teribilă! zise ea. Mi-ar prinde bine un dans. Sau poate o bucățică de prăjitură.

Zis și făcut. Se ridică din pat și, după ce își puse papucii călduroși în picioare, se duse târâș-grăpiș în bucătărie. Dădu să deschidă ușa frigiderului, însă nu văzu patinele cu rotile din mijlocul încăperii și se împiedică de ele. După câteva piruete care ar fi făcut și o balerină să plesnească de invidie, se prăbuși pe podea.

Rămase așa o vreme, dar niște furnicături enervante de pe brațul drept o făcură să-și ridice gâtul lung și să cerceteze. Se uită mai atent și ochii i se măriră de uimire.

O colonie de furnici mărșăluia în frunte cu ceea ce părea a fi comandantul. Îmbrăcat într-o haină militară cu epoleți aurii și fireturi, furnicul purta pe cap o cască din coji de cartofi, iar în mâna dreaptă strângea o scobitoare.

- Cu cântec înainte! strigă el cu o voce neașteptat de puternică. Furnicile îi dădură ascultare degrabă:

- Noi suntem soldați furnici
 nu plecăm de aici
 și când înserarea vine,
 ne hlizim la tine.
 Te rostogolim, te perpelim și te sucim
 Te necăjim, te învăluim, te zăpăcim.
 După ce ne ghiftuim, te părăsim.

Cântecelul îi păru fără sens girafei, dar furnicile îl lălăiau cu mare plăcere.

- Cred că am vedenii, își zise Lola. Voi închide ochii chiar acum și când îi voi redeschide, nu va mai fi picior de furnică pe-aici.

Zis și făcut. Strânse ochii pentru câteva clipe, apoi îi deschise. Dezumflată, constată că furnicile nu dispăruseră. Ba dimpotrivă, tropăiau și mai abitir ca înainte. Girafa își scutură brațul, dar invadatorii nu se dădură bătuți. La semnalul comandatului, furnicile se luară de mână, se balansară de câteva ori în aer și aterizară pe burta girafei.

- Soldați, nu vă panicați, insula se mișcă! strigă comandantul, deși el părea singurul panicat. Apoi ridică o mână și își înfipse scobitoarea cu sete in pijamaua girafei.

- Încetează, măi! ripostă Lola când vârful scobitorii îi scrijeli pielea. Asta nu-i o insulă, este burtica mea.

- Comandante Fluierici, permiteți-mi să raportez. Insula a vorbit cu noi, constată una dintre furnici.

- Asta am auzit și eu, IzmeneGroase. Soldaaați, pe loc repaus! tună comandantul.

Furnicile din fruntea coloanei se opriră brusc. Cele din spate, surprinse, se buluciră și veniră peste ele. Comandantul privi grămada dezorientată și le aruncă din vârful buzelor ÎNTREBAREA:

- Bravii mei soldați, ne aflăm într-o situație neplăcută. Știe cineva cum ieșim dintr-o situație neplăcută?

Se lăsă o liniște adâncă și furnicile clipiră nedumerite.

- Năsturel, ne poți lămuri tu? îl întrebă Fluierici pe un furnic pipernicit care se tot chinuia să își atingă vârful nasului cu limba. Vocea comandantului lovi ca un trăsnet și furnicul zâmbi tâmp. Habar nu avea.

- Aaaaaa, situație neplăcută? repetă Năsturel ca un papagal, încercând să câștige timp.

- Cu ceva timp în urmă, eram cu prietenii în curtea bunicii mele, își începu el istorisirea. Am dat gata o prună și am băut apoi niște lapte de capră. Deodată, a început să mă doară stomacul și din el au ieșit niște bolboroseli ciudate. A fost tare neplăcut.

- Cred și eu, mustăci Fluierici. Cum ai rezolvat situația?

- Noroc chior, comandante. Am stomacul tare, iar asta mi-a dat răgaz să ajung la toaletă. Doar că acolo, ce să vezi?

- Ce să vezi? Ce să vezi? întrebară furnicile și Lola într-un glas.

- Nu mai era hârtie igienică, spuse Năsturel încet de tot.

Un murmur străbătu grămada de furnici. Lola se sprijini într-un cot și clătină din cap.

- Partea bună e că aveam la mine un pachet cu șervețele, se învioră Năsturel. Și cu asta, reputația mea a fost salvată.

Furnicile suspinară ușurate. Până și Lola se bucură că reputația furnicului fusese salvată. Se ridică iute în picioare și zise:

- Dragii mei, nu trebuie să fim inamici. Iar aceasta nu este o situație neplăcută. Dimpotrivă.

- Noi nu suntem dragii tăi, se burzului Fluierici. Încercăm să-ți spargem și să-ți golim frigiderul încă de dimineață. Din păcate, fără succes, plecă el capul amărât.

- Vă e foame cumva? întrebă girafa și își îngustă ochii, zâmbind.

- Cam da, răspunse comandantul și un chiorăit prelung se auzi dinspre burta sa. Nu dură mult și îl acompanie un cor de chiorăieli venite de la celelalte burți de furnici.

- Păi de ce nu ziceți așa? Tocmai voiam să îmi iau o prăjitură, zise Lola și deschise larg ușa frigiderului. Poftiți și voi, nu îmi place să mănânc singură.

- Serios? Chiar putem? exclamă Fluierici când văzu interiorul burdușit al frigiderului. Brânzeturi, legume, șiraguri de cârnați și cârnăciori și alte minunății pitite în cutii colorate. Și dintre toate astea, o prăjitură apetisantă, cu frișcă și căpșuni, i-a făcut cu ochiul.

- Bineînțeles! zise Lola și începu să scoată mâncarea din frigider și să o așeze pe masă. Apoi le îndemnă pe furnici să se apropie. La început, acestea se cam codiră, însă foamea și pofta le răzbiră. Cu ochii măriți de încântare, se cățărară pe masă și începură să mănânce hulpave.

- Uite, comandante, așa ieși dintr-o situație neplăcută! comentă anevoie IzmeneGroase, încercând să mănânce și să vorbească în același timp. Cu burta plină!

- Să fie plină, dar cu măsură! prinse glas și Năsturel.

Toată lumea izbucni în râs, chiar și Lola care uitase complet de răceală.

‍

Illustration © Ana Glonin

‍